Legenda celor 2 frati

• Conform legendei, Roma a fost înființată în 753 î.Hr. de către Romulus, care l-a învins pe fratele sau Remus. În mitologie vedem cum Rhea Silvia și zeul Marte au doi fii, Romulus și Remus, care au fost alăptați de o lupoaică și crescuți de un cioban. Romulus a fost considerat strămoșul regilor care s-au succedat la conducerea Regatului Roman.

• În 509 Hr.,este alungat regele etrusc Tarquin și romanii se organizează într-o republică. În perioada 494 î.Hr. - 287 î.Hr.are loc un conflict de clasa între plebei (clasa inferioară) și aristocrația patricienilor (clasa dominantă). În 450 î.Hr. se întocmește un cod juridic, Legea celor Douăsprezece Table, imprimată în bronz .

•  Prin 260 î.Hr. romanii controlau deja aproape întreaga peninsulă, iar tratatele generoase încheiate cu părțile învinse i-au adus prosperitate și alianțe militare. Crește ponderea muncii bazate pe sclavi. Roma se află în plin avânt.

 

Căderea Romei

           Commodus a fost ucis în 192. Urmează perioada de decădere a Imperiului de Apus. Cealaltă jumătate, de Răsărit, cu capitala la Constantinopole, și-a menținut puterea până în secolul al XV-lea, la năvălirea turcilor otomani. În secolul al III-lea Roma a fost slăbită de două fronturi de luptă simultane: războaiele împotriva Imperiului Persan, pe de o parte și invaziile triburilor germanice, pe de altă parte.

Doi mari împărați au reușit să mențină ordinea și să restaureze Imperiul. Dioclețian, care a preluat puterea în 284, a reorganizat și dezvoltat armata și a inițiat reforme fiscale și monetare. Imperiul fusese divizat în cel de Răsărit și cel de Apus încă din 286. În 305, Dioclețian se retrage, locul său fiind preluat, în anul următor, de către Constantin cel Mare. În 312, acesta inițiază o politică de toleranță religioasă, iar în 313 legalizează creștinismul. Deși Constantin reunește imperiul, în 330, el mută capitala acestuia în partea de est și anume în Constantinopol (actualul Istanbul).

Urmează o perioadă în care Italia își pierde din importanță în cadrul imperiului și devine o simplă provincie, fiind practic abandonată de împărații care au urmat, ajungând să fie condusă de o succesiune de conducători de triburi germanice.

 

Evul Mediu

      În perioada ce a urmat au avut loc o serie de fărâmițări și invazii străine. Conducători din diferite familii au incercat sa uzurpe tronul italian dupa dispariția Carolingienilor, în timp ce multe principate și orașe-stat au încercat să-și câștige autonomia. În anul 951, Otto I cel Mare a invadat Italia și și-a întărit pretențiile la suzeranitate asupra tuturor regilor și principilor germani din Italia, încoronându-se ca rege al Italiei și împărat al Sfântului Imperiu Roman.

Sicilia a făcut parte din Imperiul Bizantin până în 827, când a fost cucerită de arabii musulmani, după ce aceștia au asediat Messina și Palermo. Sicilia a rămas sub stăpânire arabă până în secolul al XI-lea, când a fost cucerită de normanzi. Ca și francii, lombarzii și goții, nici arabii nu au reușit să unifice Italia.

De asemenea, prin 1150, multe din orașele din nord și centru, printre care Milano, Genova, Pisa, Florența, Veneția și Roma, s-au organizat ca niște comunități separate. În 1152, Sfântul Imperiu Romano-German redobândește control asupra nordului Italiei.

 

Renașterea

        Renașterea este marcată de o revoluție în artă, arhitectură, știintă, filozofie, societate. În secolul al XIII-lea, Italia este lovită de o epidemie devastatoare care a produs multe victime, "Moartea neagră” flagel care lovește o mare parte a Europei.

Orașele-stat renascentiste se aflau într-o competiție acerbă, care adesea cauza conflicte militare. Cele dominante erau: Milano, Veneția, Florența, Statul Papal și Regatul Neapolelui. Constantinopolul, capitala Imperiului Roman de Răsărit căzuse în 1453 sub influența Imperiului Otoman care de asemenea învinsese și Veneția. În 1454, aceste cinci orașe-stat dominante reușesc să obțina stabilitatea politică printr-un acord încheiat, în urma căruia își mențineau fiecare sfere de influență separate. Teama în fața Imperiului Otoman le obligă să colaboreze.

 

Primul Război Mondial

 În iulie 1914, asasinarea arhiducelui Ferdinand provoacă Austria să declare război Serbiei. Italia continuă să rămână neutră.

Deși Partidul Socialist Italian își menține poziția tradițională de neutralitate, Benito Mussolini, unul din membrii săi proeminenți, se opune acestui punct de vedere. La scurt timp, Mussolini este demis din partid, dar își lansează propriul ziar și pledează pentru intervenția de partea Marii Britanii, Franța și Rusia. Italia intră în război alături de aceste țări, având ca promisiune anumite teritorii, dar era nepregatită din punct de vedere industrial și militar și având ca susținere numai o mică parte a populației. Încă nu își revenise în urma campaniei dezastruoase din Libia. În Italia,Primul Razboi Mondial a adus moartea a peste jumătate de milion de militari, o economie devastată și un puternic sentiment de frustrare datorită neîndeplinirii promisiunii privind teritoriile ce ar fi fost câștigate ca recompensă pentru participare la război.

 

Al doilea Război Mondial

    În 1933, Hitler ajunge la putere în Germania. Italia, îngrijorata de ambițiile naziștilor, se îndreaptă către Franța și Marea Britanie. Totuși, după invazia din Etiopia din 1935, Liga Națiunilor impune sancțiuni împotriva Italiei. Pe 10 iunie, Italia declară război Franței și Marii Britanii în încercarea de a prelua controlul asupra Canalului Suez, dar britanicii resping trupele italiene. La 28 octombrie 1940, Mussolini ordonă invadarea Greciei, dar grecii reușesc cu succes să respingă trupele invadatoare. Hitler încearcă să ajute trupele italiene, dar armata sa suferă mari pierderi pe frontul din Albania. În iunie 1944, Roma este complet eliberată. În mai 1945, ultimele trupe germane din Italia se predau.

 

 

 

 

​